Lutița

În marea lucrare enciclopedică a lui Orbán Balázs (Decrierea Ţinutului Secuiesc din 1868 se menţionează că – după memoria comunităţii – Lutiţa şi-ar fi luat numele de la solul său argilos, însă această stabilire poate fin eronată pentru că denumirea locului străvechi, pe vremea lui Sfântul Ştefan era Agyföld (pământ Agy), fapt ce ar dovedi că numele acestui loc se referă la numele strămoşului Agy, fiind satul urmaşilor lui Agy, numele satului transformându-se mai târziu în Agyagfalva (Lutiţa), această variantă fiind mai credibilă, solul Lutiţei fiind cel mai sărac de argilă dintre solurile din această zonă. După tradiţia locală satul se aşeza mai demult în mijlocul terenului pe lângă actualul pod al Pârâului Fancsika, o parte fiind numită satul Fancsika, însă în acest loc fiind expus la ameninţarea unor duşmani şi inundaţii, s-a mutat la locul actual. Despre această mişcare nu sunt date accesibile, însă faptul că s-a petrecut înaintea secolului al XIII-lea este dovedit de biserica veche, edificată în perioada de tranziţie, cu elemente de arc în plin cintru şi arcaturi aşezate pe coloane cu secţiune octogonală în galeria posterioară. Acest monument istoric este dovada că Lutiţa a stat pe locul actual încă în secolul al XIII-lea. Totodată s-au găsit urme ale unei localităţi din epoca bronzului în apropierea hotarului satului, pe terenul numit „Két árok köze” (între două şanţuri), situat între Lutiţa şi Mătişeni.

Structura localităţii are o relaţie armonică cu elementele peisajului înconjurător, axul său longitudinal este aşezat paralel cu axul pârâului. Este înconjurat de dealuri, fiind amplasat parţial pe un deal, care fapt se cunoaşte după câteva străzi abrupte. Străzile sunt decorate de copaci mari şi de vegetaţia de pe malul pârâului.

Documente

Fotografii

COMENTARIUL DVS.

Dimensiunea maximă a fișierului încărcat: 15 Mo. Fișiere încărcabile: imagine, document. Links to YouTube, Facebook, Twitter and other services inserted in the comment text will be automatically embedded.