Nu se cunoaște data construirii bisericii vechi, se știe doar că biserica s-a aflat într-o stare grav avariată din cauza invaziilor hoardelor turco-tătare și acest fapt a cauzat reconstruirea ei între 1442-1448. În acest timp a avut loc reconstruirea și extinderea spaţiului bisericii gotice, precum și a mănăstirii gotice. Executarea construcţiei edificiilor s-a putut realiza prin contribuţia materială a donaţiei voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, care prin această donație a dorit să-i mulțumească lui Dumnezeu victoria din 1442 asupra turcilor.

Biserica a fost sfinţită în 1448 în cinstea Sfintei Fecioare Maria. Încă din anul 1440, în jurul bisericii și al mănăstirii s-a ridicat un zid de incintă pentru apărare. Acest loc a servit ca refugiu pentru locuitorii zonei în timpul invaziilor repetate din secolele XVI-XVII. Biserica gotică a fost renovată și lărgită în mai multe etape între secolele XVII-XVIII și a căpătat forma actuală în anii 1773-1779.

Biserica-mănăstire ogivală a existat până în 1802, fragmente din materialul demolat au fost zidite în construcţia bisericii care a fost realizată de arhitectul Schmidt Konstantin. Spaţiul interior a fost realizat în mare parte de pictorul şi sculptorul braşovean Papp Miklós.

Cea mai valoroasă creaţie a bisericii este statuia Fecioarei Maria, sculptată din tei între 1510-1515, de un artist necunoscut. Înălţimea statuii este de 2,27 m, fiind cea mai mare din lume. O reprezintă pe „Femeia Îmbrăcată în Soare”, sub picioarele ei se află luna, în jurul capului o coroană din 12 stele, în mâna dreaptă se află un sceptru, pe braţul stâng îl ţine pe Pruncul cel Sfânt, copilul Iisus. În anul 1798 Batthyány Ignác a declarat-o făcătoare de minuni şi i-a dat titlul de Maică ajutătoare.

Cavoul a fost construit în 1732, fiind lărgit în 1838. Aici sunt înmormântaţi călugării franciscani, dar aici se află şi cenuşa acelor laici care au ajutat mănăstirea cu donaţii.

Clopotele vechi au fost demontate de armată la 17 decembrie 1916 şi au fost luate cu scopul turnării lor în tunuri. Clopotele noi au fost achiziţionate în anul 1924.

Capela Sfântului Ioan aflată la zidul cimitirului vechi, la intrarea bisericii, a fost construită din voinţa lui Salamon Imre în 1767. În timpul construirii noii biserici, vechea capelă cu o lungime de 4,44 m și lăţimea de 3,27 m, a fost reconstruită pe lotul din faţa bisericii.

La doar un sfert de oră de oraș, pe malul drept al râului Târnava, în vârful Budhegy, se află ruinele cetăţii Budvár. Potrivit legendei, a fost construită de liderul Buda. Aici a fost sediul conducătorului secuilor, care s-au separat de huni, şi care au făcut o alianță cu Árpád, care le-a dat o lege. De fapt, ar fi putut fi construită în secolele 11-12 folosind rămășițele unei foste fortificații romane. Se spune că Budvár ar fi existat până în 1241, când tătarii au inundat mediul rural, distrugând castelul. Dar și după aceea, cavitățile muntelui au oferit adesea refugiu secuilor.

În Budvár (635 de metri înălțime,formațiune stâncoasă conglomerată) s-a stabilit deja omul epocii pietrei lustruite (neolitic). Aici a locuit și omul din epoca timpurie și târzie a fierului.

Din perioada Árpádiană au fost găsite colibe de pământ și rămășițele unei cetăți. În lista oficială a monumentelor din județul Harghita, ruinele Budvarului sunt considerate monumente.

Armășeni se află la cca. 25 km de Miercurea Ciuc în județul Harghita, la marginea de est a bazinului Ciuc. Casa Adorján a fost construită în 1797 de sergentul Imre Adorján, apoi poarta a fost ridicată în 1828 împreună cu fiul său Imre Adorján Jr. În 1835, Imre Adorján Jr. și soția sa au reconstruit casa, dându-i forma actuală.

Clădirea grapei, construită pe o fundație de piatră deasupra pivniței de piatră a Casei Adorján, aparține tipului cel mai dezvoltat de case de streașină din Ţinutul Secuiesc.

Casa familiei Adorján, a călărețului secuiesc din Miercurea Ciuc și poarta acoperită au fost declarate monumente în 1955. Casa rezidențială a fost remarcabilă încă din anii 1950 prin decorațiunile sale sofisticate de fațadă, tavanul și accesul special în pivnița arcuită.

Casa nu a mai fost locuită din anii 80, starea ei s-a deteriorat constant. Soarta monumentului a fost îmbrățișată de Asociația pentru Protecția Monumentelor Csíki. Au cumpărat casa și poarta în 2001, iar în 2003 și 2004 au refăcut structura casei și acoperișul prin licitații.

Orbán Balázs s-a născut în satul Poloniţa din apropierea oraşului Odorheiu Secuiesc, într-o familie secuiască cu tradiţie veche pe aceste meleaguri. A studiat la Odorheiu Secuiesc, însă în primăvara anului 1846 a părăsit meleagurile natale, pentru ca să revină abia în 1859.

În anii absolutismului şi în perioada de relativă relaxare imediat următoare, el a cutreierat Ţinutul Secuiesc. A ajuns în fiecare localitate, a vizitat toate ruinele şi atracţiile naturale, luând notiţe şi imortalizând cele văzute cu aparatul de fotografiat. Între 1868 şi 1873, Orbán Balázs a publicat cele şase volume ale operei sale de marcă “Descrierea istorică, arheologică, geografică şi etnografică a Ţinutului Secuiesc”.

A murit fără urmaşi, lăsând totul moştenire neamului secuiesc din care s-a tras. Respectându-i-se ultima dorinţă, Orbán Balázs a fost înmormântat la Seiche. În faţa mormântului său a fost aşezat un şir de porţi secuieşti, dintre care prima fusese chiar poarta casei sale.