Petreni

Satul Petreni se află în valea Homorodului Mare, la o distanță de 7 km de reședința de comună, Mărtiniș; orașul cel mai apropiat este Odorheiu-Secuiesc la 24 km spre N-V. Satul este situat la o altitudine de 489 metri, înconjurat de dealurile Radicsa (614 m), Béres (718 m) si Ocland (631 m). Regiunea a fost locuită din cele mai vechi timpuri. În evul mediu satul era locuit de iobagi al familiei Kornis.

Localitatea este un sat de drum, care s-a format de-alungul drumului cu o direcție nord-est și sud-vest. O deviere de această schemă foarte simplă s-a realizat când traseul drumului județean a fost schimbat, astfel în satul de azi, drumul principal face o cotitură în centrul satului, cu o ramură mai nouă. Parcelele sunt de tip bandă, tipice satelor secuiești, cu front stradal îngust de 12-18 m și cu partea lungă aproximativ perpendiculară pe stradă. Aşezarea caselor pe parcelă este pe front stradal, eventual cu mici grădini în față. Sura are o poziţie transversală împărţind curtea de grădină. Alte clădiri gospodăreşti găsim înşiruite în prelungirea casei, sau amplasate pe front mai ales în cazul bucătăriilor de vară.

Documente

Fotografii

COMENTARIUL DVS.


Dimensiunea maximă a fișierului încărcat: 15 Mo.
Fișiere încărcabile: imagine, document.