Consiliul Judeţean Harghita lansează „Programul de protecţie a
monumentelor istorice de pe teritoriul judeţului Harghita”, pe anul 2021
Cerere de finanțare – asociații sau fundații, cu personalitate juridică
Cerere de finanțare – culte religioase și persoane fizice
Pot participa asociaţii şi fundaţii române cu personalitate juridică, cultele religioase legal recunoscute, persoane fizice sau juridice de drept privat, care au în proprietate clădiri, edificii clasate în categoria monumentelor istorice, situate în judeţul Harghita.
Se vor sprijini programe de proiectare şi execuţie de lucrări de conservare, restaurare, intervenție sau protejare deja autorizate şi cu autorizaţie de construire valabilă, pentru monumente şi situri clasate în categoria A şi B și care sunt folosite în scopul unor activităţi socioculturale, de învăţământ, sănătate, de cult, de binefacere ori altor activităţi asemănătoare sau de locuinţă.
Finanţarea sau cofinanţarea unui program/proiect se acordă pe baza unui contract încheiat între Consiliul Judeţean Harghita şi solicitant. Programele/proiectele vor fi selecţionate pentru finanţare în cadrul sumei aprobate de Consiliul Judeţean Harghita cu această destinaţie. Suma aprobată pe anul 2021 este 990.000 RON.
Conform Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, art. 38, aliniatele (5) şi (6), în situaţiile în care statul, respectiv autorităţile administraţiei publice locale contribuie la acoperirea costurilor lucrărilor de protejare a monumentelor istorice, la data alocării sprijinului financiar în cuantumul contribuţiei statului sau a autorităţilor administraţiei publice locale, asupra imobilului monument istoric în cauză se constituie o garanţie imobiliară pentru o perioadă de 10 ani în favoarea statului, respectiv a unităţilor administrativ-teritoriale.
Cererea de finanţare va cuprinde următoarele documente:
- Prezentarea solicitantului (denumire, adresă, date juridice şi financiare, scopul, lucrări de referinţă din domeniu);
- Actul doveditor al dreptului de proprietate asupra imobilului;
- Dovada neblocării conturilor bancare, în baza unui titlu executoriu;
- Dovada că solicitantul nu are restanţe la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate, bugetele locale sau fondurile speciale;
- Declaraţie din care să rezulte că solicitantul nu a fost condamnat pentru abuz de încredere, gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, dare sau luare de mită, mărturie mincinoasă, fals, uz de fals, fals în declaraţii, deturnare de fonduri, evaziune fiscală;
- Acte prin care se face dovada veniturilor solicitantului;
- Dovada existenţei şi altor surse de finanţare;
- Declaraţie pe propria răspundere că monumentul în cauză nu face obiectul unui litigiu, nu se află sub sechestru, nu este ipotecat;
- Memoriu istoric însoţit de documentar fotografic al situaţiei prezente;
- Devizul estimativ al lucrărilor ce urmează a fi executate;
- Programul detaliat al acţiunii de protejare a monumentului istoric;
- Declaraţia autentificată privind datele cuprinse în articolul 13 din Hotărârea Guvernului nr. 1430/2003;
- Cei care concurează pentru lucrări de execuţie (construire, restaurare, consolidare), vor depune şi dosarul de autorizare de construire.
În cazul în care solicitantul este asociaţie sau fundaţie cu personalitate juridică, dosarul trebuie să mai conţină:
- date de identificare a solicitantului, respectiv forma organizației nonprofit, denumirea acesteia şi a reprezentantului fiscal, sediul, anul înfiinţării, certificatul de înregistrare, numele şi calitatea celor care reprezintă solicitantul în relaţiile cu terţii, numărul de telefon/fax al acestora, felul finanţării solicitate: finanţare totală/finanţare parţială/finanţare în parteneriat, suma totală pentru care se solicită finanţare, numărul contului/conturilor şi unitatea/unităţile bancară/bancare la care este/sunt deschis/deschise;
- actul constitutiv/statutul şi actele adiţionale, după caz;
- dovada dobândirii personalităţii juridice;
- ultima situaţie financiară anuală;
- ultima balanţă de verificare;
- dovada privind bonitatea persoanei juridice de drept privat, emisă de banca la care are deschis contul;
- raportul privind activitatea persoanei juridice de drept privat în domeniul protejării monumentului istoric;
- ultimul act de control întocmit de organele competente ale Ministerului Finanţelor Publice;
- situaţia lucrărilor efectuate anterior solicitării – descriere şi finanţare;
- plan de finanţare, în baza graficului de eşalonare a lucrărilor;
- plan de management, după caz;
- alte documente justificative din care să rezulte că solicitantul dispune de diferenţa de fonduri necesară lucrărilor, faţă de sumele alocate, în situaţia unei finanţări parţiale/cofinanţări din partea Ministerului Culturii şi Cultelor sau a autorităţilor administraţiei publice locale, conform prevederilor prezentelor norme metodologice.
Reglementări legale :
– Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu completările și modificările ulterioare;
– H.G. nr. 1430/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind situaţiile în care Ministerul Culturii şi Cultelor, respectiv autorităţile administraţiei publice locale, contribuie la acoperirea costurilor lucrărilor de protejare şi de intervenţie asupra monumentelor istorice, proporţia contribuţiei, procedurile, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească proprietarul, altul decât statul;
– Art. 173, alin (1), lit.”f” şi art. 196, alin. (1), lit. ”a” din Ordonanță de urgență nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
– Art. 20. lit.i şi art.25 lit.f din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu completările și modificările ulterioare;
– Hotărârea Consiliului Judeţean Harghita nr. 53/2020 privind aprobarea “Programului de protecție a monumentelor istorice de pe teritoriul județului Harghita” pe anul 2020;
Dosarele eligibile se analizează de către:
– Comisia de evaluare numită prin dispoziția președintelui Consiliului Județean Harghita, care stabilește punctajul – conform Hotărârii Guvernului nr. 1430/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind situaţiile în care Ministerul Culturii şi Cultelor, respectiv autorităţile administraţiei publice locale, contribuie la acoperirea costurilor lucrărilor de protejare şi de intervenţie asupra monumentelor istorice, proporţia contribuţiei, procedurile, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească proprietarul, altul decât statul;
Comisia de evaluare propune nivelul de finanţare al lucrărilor, în concordanţă cu bugetul programului şi punctajul obţinut – conform Hotărârii Guvernului nr. 1430/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind situaţiile în care Ministerul Culturii şi Cultelor, respectiv autorităţile administraţiei publice locale, contribuie la acoperirea costurilor lucrărilor de protejare şi de intervenţie asupra monumentelor istorice, proporţia contribuţiei, procedurile, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească proprietarul, altul decât statul.
Informaţii suplimentare la telefon nr. 0266-207720 sau 0266-207700, interior 1512 (Birou Arhitect şef) şi/sau 1510 (Compartiment Protecția Monumentelor Istorice).
Cererea de finanţare tip se poate solicita de la Consiliul Judeţean Harghita, camera 337, începând cu data de 10 mai 2021, în zilele lucrătoare între orele 8 – 16,30 sau de pe site-ul instituţiei www.judetulharghita.ro respectiv www.patrimoniuconstruit.ro.
Documentaţia pentru finanţare se va depune la Consiliul Judeţean Harghita la Registratură, parter, sau electronic prin adresa arhitectsef@judetulharghita.ro sau registratura@judetulharghita.ro până la data de 30. iunie 2021, ora 16.
Finalizarea proiectului și depunerea documentației justificative cheltuielilor la Registratura Consiliului Județean Harghita se va încheia până la data de 29. noiembrie 2021, ora 16, iar decontarea se va încheia până la 31. decembrie 2021, inclusiv.
Scopul programului este de a sprijini / co-sprijini conservarea și renovarea monumentelor din categoriile A și B din județul Harghita, inclusiv costurile de proiectare, pentru care pot aplica proprietarii monumentelor (persoane juridice sau private). Excepție fac clădirile publice și cele în care au loc activități economice.
Bugetul pentru program a crescut constant din 2004 – anul acesta Consiliul Județean a alocat în acest scop 990.000 de lei.
În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1430/2003, cererile pot fi depuse de proprietari până în ultima zi a primului semestru al fiecărui an, împreună cu documentele solicitate prin anunțul de concurs, care este publicat anual pe site-urile noastre web (Informații de interes public) și în ziare.
COMENTARIUL DVS.